teza-de-recalificare-psihopedagogie(metode de evaluare în învățămîntul profesional-tehnic)-pdf

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI ȘTIINȚEI
AL REPUBLICII MOLDOVA
INSTITUTUL DE FORMARE CONTINUĂ
CATEDRA PEDAGOGIE ȘI PSIHOLOGIE
TEZĂ DE CALIFICARE
METODE DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÎNTUL PROFESIONAL-TEHNIC
Lucrare elaborată de: Calificarea
profesională suplimentară:
Psihopedagogie
Studiile:
Specialitatea:
CHIȘINĂU, 2000
1
Cuprins
Introducere........................................................................................................................3
Capitolul I. Evaluarea – o verigă importantă în procesul de învăţământ
1.1 Aspecte generale ale evaluării educaţionale.................................................................5
1.2 Tipuri de evaluări..........................................................................................................8
Capitolul II. Metode tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic
2.1.
Metode de evaluare tradiţionale..............................................................................11
2.2.
Metode de evaluarea moderne/alternative..............................................................13
Capitolul III. Utilizarea proiectului ca metoda de evaluare la disciplina Organizarea
și exploatarea comunicațiilor poștale (învățămîntul profesional-tehnic)
3.1. Noțiuni generale despre proiecte................................................................................17
3.2. Partea experimentală...................................................................................................22
Concluzii .........................................................................................................................24
Bibliografie ......................................................................................................................25
2
INTRODUCERE
Actualitatea problemei de cercetare. Evaluarea alături de predare şi învăţare reprezintă
o componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre
calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Modernizarea sistemului de învăţămînt înaintează
noi cerinţe faţa de nivelul metodic al cadrului didactic, exprimat prin înbogăţirea
considerabilă a arsenalului metodelor de evaluare: tradiționale sau alternative, pentru ca
acestea la rândul său să poată fi obiective și să poată fi destul de flexibile în evaluarea
diferitor tipuri de elevi. Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează
performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Conceptul de evaluare a evoluat de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal
între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea
presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele școlare ale elevilor şi obiectivele
operaționale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de judecăţi de
valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale (evaluarea
orală, evaluarea scrisă şi evaluarea practică) şi metode moderne sau alternative. Printre
cele mai utilizate metodele alternative se numără: portofoliul, proiectul, observarea
sistematică a elevului, referatul, studiu de caz, eseul, tehnica 3-2-1, investigaţia, metoda
RAI, interviul şi autoevaluarea.
Evaluarea are un rol foarte important atât în viaţa noastra de zi cu zi, cât şi în
procesul educaţional, deoarece ne permite să ne identificam punctele slabe şi apoi să le
corectăm. Din acest motiv am ales să tratez această temă şi să identific care sunt metodele
de evaluare care pot fi utilizate în procesul didactic.
Scopul lucrării . Scopul acestei teze este de a determina posibilitaţile şi modalităţile de
formare a priceperilor şi deprinderilor practice la elevi în cadrul evaluării combinate , de
a prezenta taxonomia metodelor de evaluare, analiza competenţei profesionale, definirea
metodelor pentru o parvenire mai buna a comprehensiunii acestei teze.
3
Obiectivele cercetării:
1. Precizarea conceptelor de bază: metode de evaluare tradiționale și alternative
2. Analiza teoriilor şi concepţiilor privind evaluarea tradițională
3. Descrierea avantajelor și dezavanajelor celor trei perspective ale evaluării
4. Studierea tipurilor de evaluări
5. Identificarea principalelor tendinţe de combinație între metodele de evaluare
tradiționale și alternative
6. Elaborarea strategiilor de utilizare a metodelor alternative în procesul de evaluare
Ipoteza cercetării constă în faptul că evaluarea alternativă în combinație cu cea
tradițională oferă un rezultat bun și obiectiv în procesul de evaluare.
Metodele de cercetare:
 metode teoretice: documentarea ştiinţifică şi bibliografică, analiza teoretică a surselor,
teoriilor, conceptelor şi concepţiilor psihologice, metoda logică de interpretare a
teoriilor, sinteza teoretică.
 metode experimentale: chestionarul, interviul.
 metode de analiză: interpretarea calitativă şi cantitativă a rezultatelor obţinute.
Eșantionul și locul desfășurării experimentului constituie un eşantion din 25
subiecţi din cadrul IP CEEE.
Structura lucrării.
Lucrarea este structurata pe trei capitole. În primul capitol am prezentat aspecte
generale ale evaluării didactice: de când a început să fie folosită, cum a evoluat conceptul
în timp, care este rolul evaluarii. În al doilea capitol am prezentat care sunt metodele
traditionale şi alternative care pot fi folosite în procesul de evaluare. Iar în al treilea
capitol am prezentat un model de proiect ce poate fi folosit la disciplina Organizarea și
exploatarea comunicațiilor poștale (învățământul profesional tehnic).
4
Capitolul I. Evaluarea – o verigă importantă în procesul de învăţământ
1.1 Aspecte generale ale evaluării educaţionale
Principalul rol al evaluării este acela de a îmbunătăţii calitatea unei activităţii..
Conform metodei de creştere a calităţii „Ciclul Deming” realizată de Edwards Deming,
evaluarea reprezintă una dintre cele mai importante componente în procesul de
îmbunătăţire a unei activităţi.
Figura nr. 1 Ciclul Deming. Sursa - internet
În procesul de învăţământ, evaluarea a apărut târziu, tocmai pe la începutul
secolului al-XII-lea. Prima evaluare datată a fost în anul 1215, la Universitatea din Paris,
care a introdus pentru prima dată un examen oral pentru absolvire şi anume susţinerea
unei lucrării. Primul examen scris a fost utilizat la Trinity College of Cambridge în anul
1702, pentru verificarea pregtirii studenţilor la matematică. Datorită constituirii şi
dezvoltării sistemelor de învăţământ, a organizării lor în ansambluri de instituţii şcolare
ordonate ierarhic si pe profiluri de formare, corelate structural şi functional, tehniciile de
evaluare orală şi în scris s-au răspândit şi perfecţionat relativ repede.
Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componenta esenţială a procesului
de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.
Informaţiile obţinute în urma evaluării ajută la îmbunătăţirea activităţii de predareînvăţare.
Pshiologul francez Henri Pieron a fost primul care a efectuat cercetări ştiinţifice
asupra evaluării didactice şi care a propus termenul „docimologie”. Termenul de
docimologie provine din cuvântul grecesc „dokime” care înseamna probă, încercare.
Henrii Pieron considera că docimologia este ştiinţa care se ocupa cu „studiul sistematic al
examenelor (moduri de notare, variabilităţi inter şi intra individuale ale examinatorilor,
factori subiectivi)”
5
Paradigma docimologică fost marcată în timp de următoarele patru concepţii:
1.
evaluarea „comparativă” a cărei funcţie principală era de a compara elevii şi de
a-i clasifica, raportându-i pe unii la alţii, acordându-le diplomă sau alte distincţii după
nivelul lor de reuşită;
2.
evaluarea „prin obiective” care are ca rol să furnizeze informaţii funcţionale,
permiţând elevilor să se situeze în raport cu atingerea obiectivelor comune pentru toţi
elevii – (standarde unitare) şi oferind soluţii de ameliorare;
3.
evaluarea „corectivă”, care are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în
funcţie de dificultăţile constatate pentru a-i facilita învăţarea;
4.
evaluarea „conştientizată” sau „formatoare” care favorizează participarea activă şi
autonomia elevului, furnizându-i repere explicite, în scopul de a lua în mâini propria
transformare, fiind conştient de propriile dificultăţi şi lacune.
Conceptul de evaluare a evoluat şi el de-a lungul timpului. La început se punea
semnul egal între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că
evaluarea presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi
obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de
judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.
Proforii univeristari Potolea Dan şi Marian Manolescu au surprins în cursul
„Teoria şi practica evaluării educaţionale ” avantajele şi dezavantajele modului de a gândi
evaluarea din perspectiva celor trei etape.(tabelul nr. 1)
Avantaje:
-
Evaluare = Măsuratoare
Dezavantaje:
asigură obiectivitate şi fidelitate pentru
datele care nu pot fi măsurabile nu pot fi
măsurare;
evaluate;
-
pot rămâne în afara evaluării aspecte
a determinat efectuarea de măsuratori
stiinţifice;
importante care nu pot fi măsurate
-
costuri ridicate deoarece predomină testele
informaţiile au fost „matematizate”.
standardizate care sunt costisitoare şi greu
Avantaje:
de realizat.
Evaluare = Măsurare prin obiective
Dezavantaje:
presupune existenţa unor obiective şi criterii cu
evaluarea
care să se determine rezultatele elevilor/studenţilor;
obiective,
se
centrează
adesea
restrictiv
vizând
pe
doar
cu ajutorul obiectivelor stabilite se pot emite comportamente observabile şi măsurabile
6
informaţii despre procesul de instruire şi despre din domeniul cognitiv şi motor;
performanţele elevilor;
utilizarea desă a evaluării prin obiective,
furnizează date asupra elevului dar şi asupra poate duce la o tehnicitate excesivă din
programului de instruire în care acesta este implicat; partea evaluatorului;
asigură retroacţiune imediată.
se insistă mai mult pe rezultatul final al
evaluării decât pe procesul evaluativ;
Evaluare = Apreciere
Dezavantaje:
Avantaje:
-
pot fi evaluate o gamă mai mare de variabile;
criteriile de evaluare sunt abigui;
-
poate fi folosită experienţa evaluatorului;
poate fi contestate;
-
nu necesită timp pentru analiza datelor.
obiectivitate evaluării este influenţată de
evaluator;
se
sprijină
mai
mult
pe
experienţa
evaluatorului, pe rutină.
Tabel nr. 1 Avantajele şi dezavantajele celor trei perspective ale evaluării. Sursa - „Teoria şi
practica evaluării educaţionale ”, Potolea Dan , Marian Manolescu.
Evaluarea în învățământul tradițional măsura şi aprecia cunoştinţele elevilor şi punea
accentual pe aspectul cantitativ şi anume cât de multă informaţie ştie elevul, pe când
evaluarea modernă măsoară şi apreciează capacităţile elevilor (ce ştie şi ce poate să facă
elevul) şi pune accentual pe elementele de ordin calitativ.
1.3 Tipuri de evaluări
7
Pe parcursul procesului didactic pot fi utilizate urmatoarele tipuri de evaluări : evaluarea
iniţială, evaluarea formativă si formatoare şi evaluarea sumativă.
 Evaluarea iniţială este realizată la începutul procesului de învăţare fiind necesară
pentru pregătirea optimă a unui program de instruire. Aceasta nu nu are rolul de
control, ci este utilizată pentru a cunoaşte comportamentul cognitiv al elevului,
dacă acesta dispune de pregătirea necesară procesului educaţional (cunoştinte,
capacităţi, abilităţi, etc). Acest tip de evaluare are două funcţii: de diagnostic şi
predictivă arătând condiţiile în care cursanţii vor putea să asimileze conţinutul
noului program de instruire. Astfel, dacă în urma acestei evaluări se constată că
cursanţii au anumite carenţe, profesorul trebuie să organizeze înaintea începerii
noului curs, un modul de recuperare pentru întreaga clasă sau doar cu anumiţi
elevi.
 Evaluarea formativă şi formatoare indică faptul ca aceasta trebuie să fie făcută pe
tot parcursul procesului de predare-învăţare. Aceasta are rolul de a remedierea
lacunelor sau erorilor săvârşite de elevi, Acest tip de evaluare nu are scopul de a
realiza un clasament al elevilor, ci de a compara performanţele elevilor cu anumite
criterii stabilite dinainte. Funcţia principală a evaluării formative şi formatoare
este aceea de a lămuri/ conştientiza elevul asupra a ceea ce trebuie să înveţe şi a
face funcţională reglarea şi autoreglarea didactică.
 Evaluarea sumativă are rolul de a realiza un bilanţ la sfârşitul parcurgerii unui
ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar. La sfărşitul acestei
evaluări se acorda o notă, un calificativ sau un ceritificat sau diplomă. Din acest
motiv mai este cunoscută ca fiind evaluarea certificativă. Deoarece este realizată la
sfărşitul unui proces de educaţie aceasta nu mai poate influenţa cu ceva
ameliorarea rezultatelor şi refacerea procesului deja parcurs, dar oferă învăţăminte
pentru desfăşurarea unei viitoare activităţi didactice.
Este greu să se facă o delimitare clară între evaluarea sumativă şi cea formativăformatoare, deoarece înseşi evaluările care sunt apreciate de cadrul didactic ca fiind
formative îl îndreptăţesc pe acesta să acorde note sau calificative, ori într-un asemenea
context, aşa-zisa evaluare formativă nu este, nici mai mult nici mai puţin, decât o
evaluare sumativă deghizată.
8
Pentru ca procesul de învătământ să fie eficient este necesar ca pedagogul să
utilizeze toate formele de evaluare.
În urma acestor tipuri de evaluări putem stabili funcţiile evaluării şi anume:

funcţia descriptivă – „Tu te situiezi la acest nivel....”

funcţia diagnostic – „pentru că ai aceste lacune”

funcţia prognostică şi motivaţională – „ar trebui sa faci ...ca să ajungi...”
Evaluarea nu trebuie concepută numai ca un mijloc de control sau de măsurare
obiectivă, ci presupune şi un proces de formare a elevului. Astfel, evaluarea elevului
are mai multe roluri care sunt prezentate în imaginea de mai jos.
Structura acţiunii de evaluare didactică include trei operaţii:

măsurarea;

aprecierea;

decizia.
Măsurarea este operaţia de evaluare bazată pe înregistrarea cantitativă a
informaţiilor cu ajutorul unor instrumente de evaluare.
Aprecierea este operaţia de evaluare care se referă la emiterea unei judecăţi de
valoare în funcţie de anumite criterii calitative, specific pedagogice, independente în
raport cu instrumentele de măsură folosite în cadrul procesului de învăţământ şi în care
profesorul joacăun rol foarte important întrucât, el pe baza propriei experienţe asigură o
diagnoză care să identifice dificultăţile de învăţare şi să le remedieze. Aprecierea se
finalizează fie cu un rezultat cantitativ-nota, fie cu unul calitativ-calificativul. În apreciere
intervin cel mai mult obiectivele stabilite la
începutul procesului instructiv-educativ, dar apar şi nivelul clasei, nivelul unui grup din
clasă, progresul/regresul fiecărui elev în parte.
Decizia exprimă scopul evaluării şi implică evaluatorul în rolul de factor
decizional:
- stabilirea obiectului evaluării (ce se doreşte a fi evaluat) în concordanţă cu
obiectivele deciziilor care urmează să fie adoptate, adoptarea de măsuri amelioratorii
pentru etapele următoare ale procesului de învăţământ.
Putem spune că decizia prelungeşte actul aprecierii într-o notă, caracterizare,
hotărâre, recomandare şi vizează măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele
următoare.
9
În vederea eficentizării procesului de evaluare, evaluatorul trebuie să răspundă la
urmatoarele întrebări:
 Ce evaluǎm?
 De ce evaluăm?
 Cui serveşte evaluarea?
 Pe cine evaluǎm?
 Când evaluǎm?
 Cum evaluăm?
Pentru a fi contribui la îmbunătăţirea procesului educaţional, evaluarea trebuie să fie:
 validă şi credibilă - aceste două caracteristici ale evaluării de calitate sunt interdependente.
Evaluarea trebuie să evalueze ce şi-a propus să evalueze;
 practică – evaluarea nu trebuie să fie excesiv de dificilă sau costisitor de implementat;
 utilă – să evalueze munca elevului şi să se facă în conformitate cu nişte criterii de
performanţă clari;

obiectivă.
Evaluatorul trebuie să aleagă o metoda de evaluare adecvată care să genereze
informaţii valide şi credibile. Totodată, metoda aleasă să îndeplinească caracteristicile de
mai sus.
Capitolul II. Metode tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic
10
2.1 Metode de evaluare tradiţionale
Conceptul de metodă provine din limba greacă (“methodos”) şi semnifică
“drumul spre” sau “calea de urmat”. Metodele de evaluare indică calea prin care
profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale
procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale şi
metode moderne sau alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost
consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului
didactic un control mare asupra nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o
ierarhizare, dar şi o sancţionare.
Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca acestea s-au impus
în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori în locul, fie simultan ori în
completarea celor tradiţionale.
Figura 2. Metode și instrumente de evaluare
Sursa – site-ul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în
activitatea instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev,
11
prin care primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea
cunoştinţelor pe care le posedă elevul precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele. Cu
prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o
anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări
suplimentare atunci când se află în impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care au ca
obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor
metode de evaluare.
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje:
· oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele
neînţelegeri;
· dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta
operează cu noţiunile asimilate;
· intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
· oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate
în funcţie de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea
întregului colectiv de elevi, are un grad scăzut de obiectivitate putând fi influenţată de
starea examniatorului, de gradul diferit de dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea elevilor de a
se exprima în scris, fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această
metodă se concretizează prin: lucrări de control curent, a lucrărilor de control date la
încheierea unei unităţi de învăţare, a unui semestru (teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ
mic, iar comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de obiectivitate,
deoarece rezultatele sunt raportate la criterii unice de evaluare. Prin această metodă se
asigură uniformitatea evaluării. Din păcate feed-back-ul activităţii nu este atât de rapid ca
cel de la evaluare, nu este posibilă orientarea elevilor prin întrebări ajutătoare către
un răspuns corect în cazul neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor scrise solicită
resurse mari de timp.Totodată, în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu
poate cere lămuriri suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
12
Evaluarea prin probe practice vizează să identifice capacitatea elevului de a
aplica practic cunoştinţele teoretice dobândite. Această metodă reprezintă liantul între „a
ştii” şi „a face” şi se aplică atunci când se evaluează conţinutul practic şi experimental al
instruirii, oferind informaţii de asemenea cu privire la însuşirea conţinutului conceptual,
fiind utilizată în special la disciplinele: educaţie tehnologică, educaţie plastică, educaţie
muzicală, educaţie fizică, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică. Evaluarea
prin intermediul probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece
produsele realizate pot fi analizate prin raportare la criterii obiective precise.
2.2 Metode de evaluarea moderne/alternative
Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent folosite la ora actual în învăţământul
românesc sunt:
Ø Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor
didactice;
Ø Referatul;
Ø Portofoliul;
Ø Proiectul;
Ø Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul
activităţilor didactice furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut pe alte căi
constând în consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de
comportament individual aşa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare şi
are la bază motivaţia de a cunoaşte personalitatea elevului, a intereselor şi preocupărilor
lui vis-a vi de activitatea şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul lui în public.
Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului şi pot fi utilizate
prin asociere cu alte metode de evaluare.
13
Avantajul
acestei
metode
e
de
natură psihopedagogică,
determinând
comportamentele reale din clasă, evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia elevilor cu
cerinţe speciale, însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp şi necesită folosirea şi a altor metode
de evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care elevii sau
studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă
mai complexă dintr-o temă. Acesta permite abordarea unor domenii noi şi realizarea
unor conexiuni intercurriculare şi transcurriculare, având un caracter integrator. El
este întocmit fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza
unei investigaţii prealabile efectuată de elev. Referatul trebuie să cuprindă atât opiniile
autorilor studiaţi cât si opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate mari de
timp, nivelul performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor activităţi la care se
folosesc metodele şi tehnicile uzuale de evaluare: probele scrise, observaţia sistematică,
proiectul, autoevaluarea, etc.Deoarece aceasta conţine rezultatele obţinute prin alte
metode de evaluare, putem spune ca portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a progreselor
înregistrate de elev, uşurând astfel urmarirea evoluţiei elevului de la un semestru la altu,
de la un an la altu sau chiar de la un ciclu de învăţământ la altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece implică abordarea
completă a unei teme şi cuprinde de obicei şi o parte practică experimentală. Proiectul
poate fi realizat atât individual cât şi în grup şi necesită o perioadă mare de tip pentru
realizare.
Această formă de evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece aceştia
au posibilitatea să conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează, astfel aceştia sunt
foarte motivaţi să realizeze un proiect bun şi nu percep această metodă ca fiind una de
evaluare. Proiectul permite astfel evaluarea unor capacităţi superioare ale elevilor,
atitudini, aptitudini, deprinderi:
Ø capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea realizării proiectului;
Ø capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor;
14
Ø abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi instrumentele necesare
conceperii proiectului;
Ø abilitatea de a finaliza un produs;
Ø lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate de evaluare se numără faptul
că stimulează creativitatea, creşte încrederea elevului în forţele proprii, dezvoltă abilităţi
de gestionare a timpului, a emoţiilor (prin suţinerea repetă a proiectelor în faţa clasei),
dezvolta capacitatea de a lucra în echipă. Faptul că necesită mult timp pentru organizare,
desfăşurare şi evaluare, existând astfel riscul ca interesul elevului faţă de proiect să scadă,
reprezintă cel mai mare dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ ridicat,
prin implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor criterii de evaluare
stabilite şi comunicate anterior de către profesor în colaborare sau nu cu ei. Această
metodă îi responsabilizează pe elevii faţă de activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea
de autocunoaştere. Autoevaluarea se poate realiza prin: autocorectare, autonotare
controlată, notarea reciprocă între elevi, metoda de apreciere obiectivă a personalităţii.
Valenţe formative ale acestor metode alternative de evaluare:
 stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de
responsabilitatea ce şi-o asumă;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi
capacităţilor în variate contexte şi situaţii;
 asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor
asimilate în sistemul noţional, devenind astfel operaţionale;
 asigură un demers interactiv al actelor de predare-evaluare, adaptat nevoilor de
individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând
potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;
 descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru notă;
 reduce factorul stres.
15
Avantajele pe care le prezintă utilizarea metodelor alternative de evaluare sunt mai multe
decât dezavantajele. Printre acestea s-ar afla următoarele:
 prezintă atractivitatea pentru cadrele didactice creative şi cu disponibilitate pentru
experienţe noi;
 permit o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării elevilor;
 oferă posibilitatea de a evalua cunoştinţe, dar mai ales capacităţi, atitudini şi
interese;
 permit formularea de judecăţi de valoare,opinii, adaptări atitudinale şi
comportamentale;
 determină un nivel crescut de implicare şi de motivare al elevului;
 permit valorizarea muncii individuale a elevului acţionând ca factor de dezvoltare
a personalităţii;
 oferă posibilitatea modulării acţiunilor de evaluare în funcţie de răspunsurile
elevului;
 urmăresc formarea unor tehnici de lucru în grup şi individual, precum şi a
atitudinii elevilor implicaţi în rezolvarea sarcinii;
 unele metode, precum investigaţia solicită elevul în îndeplinirea unei sarcini de
lucru precise, prin care îşi poate demnostra în practică, un întreg complex de
cunoştinţe şi de capacităţi;
 intervenţia factorilor emoţionali este atenuată de timp;
 promovează interrelaţiile în grup şi stimulează capacitatea de a lucra în comun,
dorinţa şi priceperea de colaborare;
 formează competenţe de comunicare şi de afirmare a liderilor;
 fiecare metodă este adeseori însoţită de aprecierea verbală asupra activităţilor
elevilor.
Dezavantajele metodelor alternative de evaluare sunt:
 au o pondere scăzută în practica pedagogică, deoarece prezintă noutate şi nu intră
în obişnuinţa cadrelor didactice.
16
 adeseori rezultatele evaluării nu se obţin imediat, deoarece evaluarea se face pe o
perioadă mai mare de timp;
 unele forme precum portofoliul, presupun un volum de muncă sporit, inclusiv
activitate individuală în afara clasei.
„Caracterul complementar implică faptul că acestea completează arsenalul instrumentar
tradițional (metode orale, scrise, practice) şi că se pot utiliza simultan în procesul
evaluative” (Cucoş, 2008, p.133).
Capitolul III. Utilizarea proiectului ca metoda de evaluare la disciplina
Organizarea și exploatarea comunicațiilor poștale (învățămîntul profesionaltehnic)
3.1. Noțiuni generale despre proiect
Proiectul reprezintă o metodă mai complexă de evaluare care poate furniza
informaţii mai bogate în legătură cu competenţele elevilor şi, în general, cu progresele pe
care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp.
Temele pe care se realizează proiectele pot fi oferite de către profesor, dar, în
anumite cazuri, ele pot fi propuse şi de către elevii care elaborează aceste proiecte.
Informaţiile pe care le poate obţine evaluatorul sunt variate şi, în esenţă, fac referire la
următoarele aspecte: motivaţia pe care o are elevul faţă de domeniul din perimetrul căruia
a selectat tema; capacitatea elevului de a se informa şi de a utiliza o bibliografie centrată
pe nevoile de tratare a subiectului luat în discuţie; capacitatea elevului de a concepe un
parcurs investigativ şi de a utiliza o serie de metode care să-l ajute să atingă obiectivele
pe care şi le-a propus; modalitatea de organizare, prelucrare şi prezentare a informaţiilor
dobândite ca urmare a utilizării diverselor metode de cercetare; calitatea produsului
(produselor) obţinute în urma finalizării proiectului, care se pot distinge prin originalitate,
funcţionalitate, calităţi estetice deosebite.
17
Ca şi în cazul altor metode alternative de evaluare, şi în cazul proiectului trebuie
avuţi în vedere o serie de determinanţi, precum: vârsta elevilor, motivaţia acestora pentru
un anumit domeniu de cunoaştere, varietatea experienţelor de învăţare pe care elevii le-au
acumulat în timp, rezistenţa acestora la efort.
Proiectul, activitate mai amplă ce permite o apreciere complexă a învăţării, ajutând
la identificarea unor calităţi individuale ale elevului. Deşi implică şi o parte de studiu
individual în afara clasei, această activitate este foarte motivantă pentru elevi. Se distinge
prin următoarele caracteristici: este o activitate mult mai complexă decât investigaţia;
începe în sala de clasă şi continuă în afara şcolii (individual sau în grup) câteva zile sau
câteva săptămâni; se încheie tot în clasă prin prezentarea unui raport sau a produselor
realizate; la început titlul poate fi sugerat de către profesor, apoi poate fi ales de către
elevi; permite o abordare interdisciplinară a învăţării; se pot acorda două calificative –
una pentru elaborare şi alta pentru prezentare ( M. Stanciu, Didactica postmodernă.
Fundamente teoretice.)
Prin metoda proiectului pot fi evaluate capacităţi şi aspecte diverse precum:
alegerea metodelor de lucru, utilizarea bibliografiei, utilizarea materialului şi a
echipamentului, acurateţea tehnică, corectitudinea soluţiei, generalizarea problemei,
organizarea materialului în raport, calitatea prezentării, acurateţea figurilor.
Învăţarea prin metoda proiectului şi-a câştigat un loc mai sigur în practicile şcolare
deoarece s-a constatat că elevii devin mai implicaţi în procesul de învăţare atunci când au
posibilitatea de a analiza, de a cerceta și descoperi singuri informații, situații care se
aseamănă cu cele din viaţa reală.
Învăţarea pe bază de proiecte este un model de instruire care îi implică pe elevi în
activităţi de investigare a unor probleme obligatorii şi au drept rezultat obţinerea unor
produse autentice. Proiectele destinate să sporească oportunităţile de învăţare ale elevilor
pot varia foarte mult în ceea ce priveşte conţinutul şi aria acoperită şi pot avea loc la
diferite niveluri de învăţământ. Cu toate acestea, tind să aibă în comun câteva trăsături
definitorii. Proiectele se dezvoltă pornind de la întrebări provocatoare care nu pot primi
răspunsuri prin învăţarea bazată pe memorare. Prin proiecte, elevii îşi asumă roluri
18
active. Proiectele servesc unor obiective educaţionale specifice, semnificative; ele nu
sunt diversiuni sau adaosuri la curriculumul „real”.
Elevii pot să aleagă atunci când este vorba de conceperea propriului proiect, ceea
ce le permite să-şi urmărească interesele şi să-şi manifeste curiozitatea. Răspunzând
propriilor întrebări, elevii pot investiga subiecte care nu au fost identificate de profesor ca
obiective ale procesului de învăţare.
Pentru mulţi elevi, acest stil de învăţare este unul foarte atractiv deoarece derivă
din autenticitatea experienţelor. Elevii îşi asumă rolul şi comportamentul celor care
lucrează într-un anumit domeniu.
Pentru profesori, printre avantajele suplimentare, se numără dezvoltarea
profesionalismului şi a colaborării cu colegii, precum şi posibilităţile de a construi relaţii
cu elevii. În plus, mulţi profesori apreciază disponibilitatea unui model care se adresează
unor categorii diverse de elevi prin existenţa unei game variate de oportunităţi de
învăţare.
Pentru elevii obişnuiţi cu experienţele şcolare tradiţionale, aceasta presupune o
transformare de la respectarea unor ordine pentru desfăşurarea activităţilor la orientarea
propriilor activităţi de învăţare; de la memorare şi repetare la descoperire, integrare şi
prezentare; de la ascultare şi reacţie la comunicare şi asumarea responsabilităţii; de la
cunoştinţe la fapte, termeni şi conţinuturi care servesc la înţelegerea proceselor; de la
teorie la aplicarea teoriei; de la dependenţa de profesor la puterea de a lua decizii
Profesorii care doresc să folosească metoda proiectului la clasă s-ar putea să fie
nevoiţi să adopte noi strategii de instruire pentru a avea rezultate.
Metodele de instruire directă care se bazează pe manuale, expuneri şi evaluări
tradiţionale nu funcţionează prea bine în cadrul unui proces de instruire deschis,
interdisciplinar, caracteristic învăţării pe bază de proiecte. Profesorii mai degrabă
„antrenează” şi „modelează” şi vorbesc mai puţin. Profesorii se pot afla în situaţia de a
învăţa ei înşişi alături de elevi pe măsură ce proiectul se desfăşoară.
19
Învăţarea bazată pe proiecte reprezintă una dintre abordările procesului de
instruire, disponibilă în „repertoriul” unui profesor. Această abordare nu este adecvată
pentru toate tipurile de competenţe şi cunoştinţe. Profesorii care fac schimbarea la
instruirea bazată pe proiecte se confruntă cu unele provocări pe care trebuie să le
depăşească în trecerea de la practicile tradiţionale la cele noi.
Pe măsură ce profesorii şi elevii lucrează împreună la proiecte şi integrează
tehnologiile, rolurile lor se modifică.
Desfăşurarea proiectelor cu elevii necesită o schimbare a rolului profesorului.
Profesorii care sunt obişnuiţi cu expunerile şi se bazează pe manuale sau pe materiale
existente pot întâmpina dificultăţi în trecerea la o abordare centrată pe elev, care
presupune renunţarea la control şi le permite elevilor să lucreze în direcţii multiple, la
activităţi diferite în acelaşi timp. În timp ce munca de planificare a proiectului necesită
mai mult timp de pregătire din partea profesorului la început, odată ce un proiect este
început, profesorul are mai puţină muncă zilnică de pregătire şi acţionează ca un antrenor
sau facilitator pe parcursul desfăşurării proiectului. Pentru profesori, acest lucru este
interesant şi reprezintă o modalitate de a face legătura cu stilurile individuale şi cu
creativitatea elevilor.
Proiectul presupune şi o schimbare a rolului elevului. În cadrul proiectelor, este
necesar ca ei să ia multe decizii, să lucreze prin colaborare, să preia iniţiativa, să realizeze
prezentări în faţă unui public şi, în multe cazuri, să construiască singuri baza proprie de
cunoştinţe. Deşi acest lucru poate constitui o provocare pentru elevi la început, cei mai
mulţi vor considera activităţile proiectului mai pline de semnificaţie, mai relevante pentru
viaţa lor şi mai interesante. Astfel, elevii sunt în general mai motivaţi, au rezultate mai
bune prin proiecte şi reţin noi cunoştinţe.
Să lucrezi într-un grup reprezintă o competenţă pentru viaţă şi o parte importantă a
unui mediu de învăţare bazat pe proiecte. Elevii lucrează în grupuri de cooperare pentru
activităţi de brainstorming, discută, oferă feedback, îndeplinesc sarcini sau folosesc în
comun resurse. Această provocare poate fi abordată în mai multe feluri. Oferindu-le
elevilor posibilitatea de a realiza sarcini specifice, personalizate, în cadrul grupului şi prin
20
includerea evaluărilor din partea colegilor sau a unor liste personale de verificare, elevii
devin responsabili pentru munca lor şi contribuţia proprie adusă la activitatea şi
rezultatele grupului.
Unii profesori pot considera haosul „organizat” al proiectelor drept descurajator. O
clasă care învaţă prin proiecte este o clasă centrată pe elev, în care colaborarea,
conversaţia şi mişcarea sunt absolut necesare. Băncile pot fi aşezate faţă în faţă pentru a
permite colaborarea, iar mesele mari oferă spaţiu de lucru pentru sarcinile proiectului.
Elevii au la dispoziţie resurse şi materiale didactice şi există starea necesară pentru
asumarea de riscuri. Mediul este unul în care elevii nu au reţineri să-şi împărtăşească
opiniile şi ideile, ei fiind încurajaţi să gândească în mod autonom şi la un nivel superior.
Aşteptările clare şi organizarea sunt esenţiale, însă profesorii vor descoperi şi că o bună
pregătire a activităţilor poate duce la implicarea şi obţinerea de rezultate de către elevi.
Învăţarea bazată pe proiecte necesită timp, acest lucru fiind de multe ori un motiv
de îngrijorare pentru mulţi profesori care fac trecerea la acest tip de abordare a
curriculumului. O unitate de învăţare bazată pe un proiect, bine concepută, ar trebui să
aibă în mod clar stabilit ce cunoștințe merită timp pentru a fi descoperite. Concentrânduse pe ideile importante, care au o valoare durabilă, dincolo de sala de clasă, elevii devin
în mod activ implicaţi şi autonomi în luarea deciziilor şi orientarea propriilor acţiuni – ei
gândesc şi produc la un nivel superior. Pentru a preda din control elevilor, menţinând în
acelaşi timp standardele şi rigoarea necesare, proiectele trebuie să fie planificate până la
cel mai mic detaliu. Elevii trebuie să aibă o direcţie foarte clară, prin care sunt definite
aşteptările, responsibilităţile, procesele şi calendarul activităţilor. În mod esenţial, ceea ce
necesită mai mult timp de pregătire, are drept răsplată rezultatele învăţării.
21
3.2. Partea experimentală
Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup care este
foarte eficientă în special în cazul abordării temelor interdisciplinare, tocmai pentru că,
prin natura sarcinilor pe care le propune, solicită transferul de cunoştinţe şi competenţe
dobîndite în cadrul altor discipline şi valorifică foarte mult competenţele transverale
precum: competenţele de comunicare, negociere, planificare, organizare. Această metodă
permite aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare şi indentificarea unor calităţi
individuale ale elevilor.
Din aceste motive am ales să utilizez metoda proiectului pentru evaluarea
formativă la disciplina Organizarea și exploatarea comunicațiilor poștale (învățămînt
profesional tehnic, anul IV).
Tema: Organizarea și funcționarea unui oficiu poștal
Obiectivele evaluării:
O1. Să identifice un oficiu poștal și să stabilească caracteristicile sale
O2. Să determine punctele tari şi slabe ale acestui oficiu
O3. Să identifice modalităţile de lichidare a punctelor slabe
Planificarea activităţii:
1. Stabilirea obiectivelor proiectului şi a criteriilor de evaluare;
2. Formarea grupelor;
3. Stabilirea temei proiectului (pentru ce oficiu vor efectua cercetarea) –
profesorul poate face propuneri, dar elevii sunt cei care aleg oficiul .
4. Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului şi efectuarea diagramei
Gantt;
5. Identificarea surselor de informare (profesorul poate îndruma elevul în
identificarea surselor bibliografice necesare);
6. Cercetarea propriu-zisă
7. Realizarea materialelor
8. Prezentarea proiectului în faţa clasei
22
9. Evaluarea
Procesul de evaluare a proiectelor prezentate se va face pe baza următoarelor
criterii (tabelul nr. 2):
Denumirea criteriilor
Numarul de
I. Evaluarea conţinutului lucrării
1. Titlul lucrării este formulat clar şi concis
2. Structura şi stilul lucrării
2.1. structura (introducere, cuprins, concluzii, bibliografie)
2.2. stilul (redactare, logica derulării, expresivitatea ilustraţiilor
puncte
60
1
10
3
7
grafice)
3. Conţinutul teoretic
3.1. reflectarea conceptelor, teoriilor, noţiunilor; folosirea
13
7
corectăa acestora
3.2. utilizarea bibliografiei (este legată strict de subiect, grad de
6
prelucrare, actualitatea surselor folosite etc.)
4. Cercetarea aplicativă
4.1. complexitatea cercetării
4.2. alegerea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor folosite;
36
7
9
corectitudinea şi oportunitatea acestora
4.3. profunzimea analizei şi pertinenţa concluziilor
4.4. originalitatea demersului de cercetare
4.5. creativitatea; inovarea
II. Evaluarea susţinerii
5. Siguranţa şi persuasiunea expunerii
5.1. stăpânirea temei
5.2. concizia şi logica expunerii;
5.3. folosirea materialelor expozitive şi expresivitatea acestora
6. Claritatea şi siguranţa răspunsurilor la întrebări
7. Participarea la dezbateri pe baza proiectelor prezentate de ceilalţi
10
5
5
40
20
7
7
6
10
10
colegi
Total
100
Tabelul nr. 2 Criterii de evaluarea a proiectului
Utilizarea acestei metode permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în
echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce
23
în ce mai mult pe piaţa muncii. Totodată permite evaluarea competenţelor şi a
cunoştintelor dobândite de elevi în urma procesului didactic.
Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate
ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.
Concluzii
Metodele pot fi clasificate din punct de vedere istoric în metode tradiţionale şi
metode moderne sau alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost
consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului
didactic un control mare asupra nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o
ierarhizare, dar şi o sancţionare. Metodele de evaluare alternative sau moderne indică
faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori în
locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.
Utilizarea metodelor alternative de evaluare, încurajează crearea unui climat de
învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţarea.
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte
abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru,
abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei
metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui
elev la proiect.
Deoarece şi metodele de evaluare moderne au anumite lipsuri, dezavantaje, propun
combinarea acestora astfel încât evaluarea să ofere o imagine cât mai reală a
cunoştintelor şi competenţelor pe care le deţin elevii.
Bibliografie
1.
LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012,
p.5, http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf (accesat la data 16.06.2014)
2.
NICU,
Adriana,
Teoria
şi
metodologia
evaluării,
2014,
p.
5, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie
%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data 16.06.2014)
3.
POTOLEA, Dan, Teoria şi practica evaluării educaţionale, 2005, p.15, ISBN 973-004233-0, http://goo.gl/1zHJ8g (accesat la data 16.06.2014)
24
4.
STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 25, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
16.06.2014)
5.
MANOLESCU, M., Calitate, inovare, comunicare în sistemul de formare continuă a
didacticienilor din învăţământul superior - Evaluarea şcolară, 2013, p.
4, http://portal.didacticieni.ro/documents/41587/41631/Didacticienii++prezentare+Predeal-+7+sept.pdf (accesat la data 16.06.2014)
6.
http://profreligie.weebly.com/uploads/2/1/1/5/211504/evaluare2_2009.pdf (accesat la
data 16.06.2014)
7.
TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de
evaluare în învăţământul primar, 2013, p. 21, http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data
16.06.2014)
8.
STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 34, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
16.06.2014)
9.
NICU,
Adriana,
Teoria
şi
metodologia
evaluării,
2014,
p.
8, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie
%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data 16.06.2014)
10. TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare
în învăţământul primar, 2013,p. 24 http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
11. NAELA,
Costică,
Didactica
biologiei,
2012,
p.
217, http://www.scribd.com/doc/203859469/COSTICA-NAELA-Suport-Curs-DidacticaSpecialitatii-Biologie (accesat la data 17.06.2014)
12. http://crojcov.blogspot.ro/2010_03_01_archive.html
13. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 73, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
14. NICU,
Adriana,
Teoria
şi
metodologia
evaluării,
2014,
p.
24, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie
%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
15. http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnolog
iei+Informatice+si+a+Comunicarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
16. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 74, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
17. http://crojcov.blogspot.ro/2010_03_01_archive.html
18. IANOVICI, Nicoleta, Metode didactice în predarea, învăţarea şi evaluarea la biologie,
2009,
p.107, http://www.researchgate.net/publication/235922087_Metode_didactice_in_predar
e_invatare_si_evaluare_la_Biologie (accesat la data 18.06.2014)
19. http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnolog
iei+Informatice+si+a+Comunicarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
20. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 84, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
21. http://www.asociatia-profesorilor.ro/metode-alternative-de-evaluare-proiectul-siportofoliul.html (accesat la data 19.06.2014)
25
22. DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice
din
mediul
urban,
2011,
p.
8, http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul
%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf (accesat la data 16.06.2014)
26