Începuturile acestui stil se găsesc în perioada dintre secolele IV-V, în cadrul antichităţii târzii. Se dezvoltă în trei etape: secolele IV-VI, VI-XII, XII-XV. Prima epoca de inflorire a stilului bizantin in arhitectura bisericeasca este epoca imparatului Justinian si a succesorilor sai (secolele VI-VII), cand stilul se poate considera pe deplin format in caracterele sale esentiale. În prima perioadă edificiile, în mare majoritate biserici, erau ridicate pe un plan bazilical cu 3, 4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilica romană. Ca o excepţie, Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octogonal. În acelaşi secol VI încep să fie construite biserici cu plan de cruce greacă (biserica Sf. Ioan din Efes) cu 5 cupole, sau de octogon înscris într-un pătrat (San Vitale din Ravenna). În secolul IX se impune planul de cruce greacă, se aduc modificări sistemului de susţinere a cupolei (acum se sprijină direct pe ziduri, fiind eliminaţi contraforţii). Concomitent, apar decoraţiile exterioare care ating apogeul dezvoltării în secolele X (arcade oarbe, cărămidă colorată şi ceramică smălţuită acoperă zidurile) şi XV (sculpturi şi fresce). Cea de-a treia perioadă a bizantinului (secolul XV) începe cu dinastia Comnenilor. Cele mai importante edificii sunt biserica Pantokratonului, panteon pentru zece generaţii de împăraţi, Comneni şi Paleologi, şi Chora (azi Kahrie Djami), cea mai elegantă biserică bizantină după Sf. Sofia. Caracterele generale ale bisericilor de stil bizantin sunt următoarele Materialul de construcţie preferat e cărămida (singură sau alternată cu piatră); Extinderea absidelor (zidurile verticale semicirculare) la pereţii laterali ai bisericii şi utilizarea acoperişului rotund, sub diversele lui forme (bolţi semicilindrice, cupole hemisferice sau calote, semicalote etc) ; Menţinerea sistemului basilical al arcurilor sprijinite pe coloane, care capătă rost pur decorativ ; 1. Sf. Sofia, Istambul; 2. San Vitale, Ravenna; 3.Plan Saint Philippine; 4. Plan Catedrala d'Aixla-Chapelle, Aachen. Prezenţa cupolei centrale ridicată deasupra naosului, fie singură, fie împreună cu cupole secundare pe pronaos şi având ori formă de simple calote secunde (ca la bisericile mai vechi), ori fiind supraînălţate prin turle (tambur), ca la bisericile de mai târziu, şi legate de corpul principal al edificiului prin sistemul pandantivilor ori (mai rar) prin acela al trompelor de unghi ; Predominarea cu exclusivitate a planului cruciform (înscris sau aparent) şi a celui treflat ; îndeosebi planul în cruce greacă sau bizantină (cu braţe egale) e caracteristic pentru prima fază a artei bizantine ; Împărţirea în sens transversal a interiorului, în cele trei părţi principale ale bisericii (altar, naos şi pronaos) ; Contrastul izbitor dintre aspectul exterior, simplu şi sobru, şi interiorul bogat decorat şi somptuos; Ornamentaţia (interioară) realizată aproape exclusiv prin pictură, foarte puţin prin sculptură (absenţa totală a statuilor, decorul sculptural redus numai la capitelurile coloanelor şi la chenarele (cadrele) uşilor şi ferestrelor, iar mai târziu şi la ornamentarea parţială şi sobră a faţadelor, (ca la unele din bisericile româneşti). Aceste caractere esenţiale ale stilului se vor păstra la bisericile bizantine din toate timpurile şi epocile, deşi proporţia în care ele sunt utilizate şi felul în care vor fi îmbinate vor evolua în cursul timpului, după regiuni, după gustul estetic şi posibilităţile materiale ale ctitorilor şi ale artiştilor şi după influenţele pe care ei le-au suferit, după trăsătura definitorie a fiecărui popor ortodox şi după evoluţia generală a teologiei şi a vieţii spirituale răsăritene. Barbu Andreea Tiron Irina Clasa a X-a B Profesor coordonator : Bejan Daniel An scolar 2013-2014